duminică, 26 iunie 2011

Despre post

Lumea spune că acum nu se mai poate posti, că dacă posteşti fără carne nu mai poţi munci la câmp.

Vezi, aşa e ideea omului, dar asta e o înşelăciune. E înşelăciunea vrăjmaşului, fiindcă s-a făcut firea omului plină de patimi. Patimile, dacă se instalează în inima, în mintea şi în socotelile omului, de-acuma se fac ca o fire. Şi dacă i se fac ca o fire, de-acuma omul zice: «Dacă nu mănânc carne, mor. S-a terminat.» Şi cu ideea asta, chiar moare!

Dar nu-i adevărat. Asta-i o patimă instalată de ispititorul, care e vistierul tuturor răutăţilor şi aruncă sămânţa faptelor celor rele în sufletul şi în inima noastră. Şi dacă firea noastră se pleacă la una din răutăţile pe care le aruncă, de-acuma el mereu cu aceea te ajută. Vrei să bei rachiu, cu aceea te “ajută”! Vrei să mănânci bunătăţi mai multe, cu aceea te “ajută” până când se instalează în sufletul omului răutatea. Vrei să spui minciuni, cu aceea te “ajută”, până prinde patima, încolţeşte, şi dacă încolţeşte, de-acuma face rădăcină în şi-n inima omului. După ce face rădăcină, de-acuma rădăcina aceea devine ca o fire şi de-acuma eşti convins că dacă nu mănânci sau nu bei ceea ce îţi place, mori. Dar nu-i adevărat! Asta e lucrarea ispititorului. Vasăzică, patima care s-a instalat în inima omului a făcut rădăcini, de-acuma se dezrădăcinează mai greu.

De aceea, Sfinţii Părinţi ne povăţuiesc, căci orice gând rău pe care-l avem în sufletul şi în inima noastră e învederat şi trebuie să fim convinşi că-i de la ispititorul, degrabă-degrabă să ne ducem la duhovnic şi să-l spunem: “Uite ce-mi zice mintea, părinte. Uite că se pleacă mintea la cutare, cutare”, pentru ca duhovnicul să-ţi dea o povaţă, ce-l luminează harul Sfântului Duh atunci. Şi cu asta îl ruşinezi pe vrăjmaşul, pentru că dacă nu te duci să te spovedeşti, patimile aduse de el în sufletul şi în inima ta te distrug.(Părintele Dionisie Ignat)

miercuri, 22 iunie 2011

Fără zgomot

În tăcere, adâncul nostru e lucrător. Când vorbim, e împiedicat să lucreze. În tăcere el se întâlneşte cu Duhul dumnezeiesc, care atrage cu putere privirea spre bogăţia şi viaţa lui; se întâlneşte cu Duhul dumnezeiesc care e dincolo de el, şi din întâlnirea aceasta se naşte o cunoştinţă, pe care nu o poate şti decât el şi cei cărora le-o comunică sau, mai bine zis, cărora le-o comunică nu atât prin cuvinte, cât prin felul cum arată şi cum se comportă. În tăcere te întâlneşti cu ceva care te duce iarăşi la tăcere. Tăcerea prinde mai bine taina ce se petrece în întâlnirea noastră cu infinitatea ce iradiază din Dumnezeu Cel personal. Când începe limba să o exprime, pierdem trăirea deplină a acestei taine de-o bogăţie indefinită, începem să rupem părţi din ea, care toate la un loc nu pot reda indefinitul. În tăcere, eşti, oarecum, în mijlocul ei, identificat cu ea; prin grăire te detaşezi, te depărtezi de ea; în cuvinte prinzi numai fâşii din ea, nu mai trăieşti întregul şi întregul acesta nu poate fi combinat din fâşii, pentru că infinitul nu se poate realiza din combinarea părţilor limitate. Desigur, nu e vorba de tăcerea diplomatică, ci de tăcerea care e semnul scufundării în infinitul dumnezeiesc prin adâncul inimii. (părintele Dumitru Stăniloae, citat in ziarul Lumina: Tăcerea, locul unde Îl putem întâlni pe Dumnezeu)

duminică, 12 iunie 2011

Duhul Sfânt

Cât sunt de mari minunile lui Dumnezeu! Fiul trup S-a făcut, iar Duhul porumbel S-a văzut! Fiul în pântece de Fecioară S-a sălăşluit, iar Duhul în inimă de creştin Se sălăşluieşte. Fiul petrece cu trupul puţini ani cu noi pe pământ, iar Sfântul Duh cu noi petrece în veac. Fiul în taină a venit, iar Duhul în văzul lumii S-a arătat. Fiul în iesle de dobitoace Se culcă, iar focul Duhului pe tronul inimii Se aşează. Fiul S-a făcut Mucenic pentru om, iar Duhul Sfânt ne face pe noi mucenici pentru Hristos. Fiul ne-a vestit Cuvântul vieţii, Duhul Sfânt ne tâlcuieşte înţelesul Lui. Fiul ne-a adus tainele, Duhul Sfânt ne descoperă adâncul lor. Fiul seamănă sămânţa cea bună, iar roua Duhului o face să răsară. Semănătorul puţină arătură face şi numai într-un loc aruncă sămânţa, iar văpaia Sfântului Duh, prin Sfinţii Apostoli, toată lumea cu plugul cuvântului o răscoleşte şi sămânţa Evangheliei o înmulţeşte.(Arhimandrit Ioanichie Bălan, Predici la praznice împărăteşti)

joi, 9 iunie 2011

Cugetările unei inimi smerite

Duhul Sfânt este lumina de mai-nainte de veci; El este Focul de viaţă făcător; El este Dătătorul vieţii şi Viaţa Însăşi; El este Minte şi Putere, ale Cărui adâncuri nici un muritor - nici chiar puterile îngereşti - nu le poate atinge sau descrie! Duhul Sfânt este Dumnezeu, a treia Persoană a Sfintei Treimi, purcezând de la Tatăl (şi fiind trimis în lume ) prin Fiul, fiind împreună-slăvit şi împărăţind pe acelaşi tron cu Ei. Duhul Sfânt este Cel mai minunat dintre toate cele ce sunt pe pământ (…) Dacă îţi arăţi ardoarea, atunci în ziua Cinzecimii (Duminică Pogorârii Duhului Sfânt), pe când te vei ruga, templul tău se va înnoi, iar harul Duhului Sfânt este puternic a-l face încă o data mai puternic şi mai măreţ. Roagă-te ca niciodată să nu încetezi a fi un templu al lui Dumnezeu, şi ca Duhul Sfânt nu numai să nu Se depărteze niciodată de la tine, ci să te şi înnoiască, să te întărească, să te sfinţească şi să te umple cu har. “ (din cartea Cugetările unei inimi smerite)

marți, 7 iunie 2011

Cu toată inima

Cel mai important nu este să măsurăm eficienţa acţiunilor noastre, ci să le facem cu inimă, punând suflet, pentru că aşa am fost învăţaţi, aceasta este porunca. Dacă iubim, să iubim cu tot cugetul, cu toată puterea, cu tot sufletul, în aşa fel încât să nu avem în conştiinţă sau în sufletul nostru că lucrăm cu jumătate de inimă sau că ar putea fi multe alte lucruri pe care le-am putea face".(Prof. conf. Sebastian Moldovan, secretarul Asociaţiei Pro-Vita Sibiu)

sâmbătă, 4 iunie 2011

Gânduri de pus în inimă

Cum este Capul — Domnul —, la fel se cuvine să fie şi mădularele — toţi credincioşii; cum este Întâiul-Născut, la fel trebuie să fie şi toţi cei pe care Acesta nu S-a ruşinat să-i numească fraţi. Domnul este Întemeietorul seminţiei celei noi. Genealogia Sa se zideşte în duh, din toate seminţiile pământului. Printre ei ne numărăm şi noi şi împreună cu ei trebuie să alcătuim seminţia aleasă, preoţia împărătească, neamul sfânt, oamenii înnoirii, ca să vestim bunătăţile Lui, ale Celui ce ne-a chemat dintru întuneric la minunata Sa lumină (I Petr. 2, 9). Aşadar să ne străduim şi noi să fim desăvârşiţi, aşa cum Tatăl nostru Ceresc desăvârşit este. Domnul S-a rugat pentru noi ca, aşa cum El este una cu Tatăl, la fel şi noi să fim una cu El. Prin credinţă şi prin har suntem aduşi la această unire. Ce fel de râvnitori ai vieţii întru credinţă trebuie să fim, ca să ne arătăm stând la rangul ce ni se cuvine?! Însă, pentru aceasta fiind aleşi o, iubiţilor!, să ne curăţim şi să petrecem mereu în curăţenie neatinşi de nici o murdărie a trupului sau a duhului.
Să ne întipărim în inimă acest gând, ca să nu păcătuim. Dar, şi dacă va păcătui cineva, avem Mijlocitor către Tatăl pe Iisus Hristos cel drept (I In 2,1). La început, am păcătuit şi am căzut de la Dumnezeu. Unindu-ne cu Iisus Hristos, ne unim iarăşi cu Dumnezeu. Dar dacă şi acum greşim, iarăşi cădem de la Dumnezeu şi de la Mântuitorul Iisus şi, odată cu aceas­ta, pierdem toate darurile pe care le-am primit prin El. Ce să facă acum deci cei ce cad iarăşi în păcate? Ai căzut? Ridică-te! Ai păcătuit? Pocăieşte-te! Dar, în nici un chip nu deznădăjdui sau, deznădăjduind, nu te lăsa cu totul pradă căderii. Avem Mijlocitor către Tatăl pe Iisus Hristos cel drept. Vezi că El stă de-a dreapta Tatălui şi mijloceşte pentru noi. Ca Primul Pre­ot, El intră cu sângele Său în Sfânta Sfintelor, în cerul ceruri­lor, ca să Se arate pentru noi feţei lui Dumnezeu, fiind pururi viu, ca să mai mijlocească pentru noi. Mijlocirea Domnului va fi auzită şi împlinită. Trebuie doar să o atragem spre noi, prin sinceră pocăinţă şi prin hotărârea neclintită şi neşovăielnică de a lăsa păcatele, cu care vrăjmaşul reuşeşte să păcălească sufletele, prin promisiunile lui mincinoase despre nevinovăţia şi nepedepsirea păcatelor. Veniţi dar să cădem şi să plângem în faţa Domnului, Cel ce ne-a zidit, Cel ce ne-a izbăvit şi ne izbăveşte.(Sfantul Teofan Zavoratul, Viata launtrică )

vineri, 3 iunie 2011

Să nu se tulbure inima voastră

Să nu se tulbure inima voastră; credeţi în Dumnezeu, credeţi şi în Mine. În casa Tatălui Meu multe locaşuri sunt. Iar de nu, v-aş fi spus. Mă duc să vă gătesc loc. Şi dacă Mă voi duce şi vă voi găti loc, iarăşi voi veni şi vă voi lua la Mine, ca să fiţi şi voi unde sunt Eu. Şi unde Mă duc Eu, voi ştiţi şi ştiţi şi calea. Toma i-a zis: Doamne, nu ştim unde Te duci; şi cum putem şti calea? Iisus i-a zis: Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl Meu decât prin Mine. Dacă M-aţi fi cunoscut pe Mine, şi pe Tatăl Meu L-aţi fi cunoscut; dar de acum Îl cunoaşteţi pe El şi L-aţi şi văzut. Filip I-a zis: Doamne, arată-ne nouă pe Tatăl şi ne este de ajuns. Iisus i-a zis: De atâta vreme sunt cu voi şi nu M-ai cunoscut, Filipe? Cel ce M-a văzut pe Mine a văzut pe Tatăl. Cum zici tu: Arată-ne pe Tatăl? Nu crezi tu că Eu sunt întru Tatăl şi Tatăl este întru Mine? Cuvintele pe care vi le spun nu le vorbesc de la Mine, ci Tatăl - Care rămâne întru Mine - face lucrările Lui. Credeţi Mie că Eu sunt întru Tatăl şi Tatăl întru Mine, iar de nu, credeţi-Mă pentru lucrările acestea. (Ioan 14, 1-11)

miercuri, 1 iunie 2011

Povesti cu iubire

L-au pus sa spuna povesti, dar povestile nu mai ajutau pe nimeni. Bolnavii ramaneau la fel de bolnavi. de vina era copilul- inima lui era framantata de dorinta de a-si vedea parintii si bunicul. (Danion Vasile, Palatul povestilor)