miercuri, 22 iunie 2011

Fără zgomot

În tăcere, adâncul nostru e lucrător. Când vorbim, e împiedicat să lucreze. În tăcere el se întâlneşte cu Duhul dumnezeiesc, care atrage cu putere privirea spre bogăţia şi viaţa lui; se întâlneşte cu Duhul dumnezeiesc care e dincolo de el, şi din întâlnirea aceasta se naşte o cunoştinţă, pe care nu o poate şti decât el şi cei cărora le-o comunică sau, mai bine zis, cărora le-o comunică nu atât prin cuvinte, cât prin felul cum arată şi cum se comportă. În tăcere te întâlneşti cu ceva care te duce iarăşi la tăcere. Tăcerea prinde mai bine taina ce se petrece în întâlnirea noastră cu infinitatea ce iradiază din Dumnezeu Cel personal. Când începe limba să o exprime, pierdem trăirea deplină a acestei taine de-o bogăţie indefinită, începem să rupem părţi din ea, care toate la un loc nu pot reda indefinitul. În tăcere, eşti, oarecum, în mijlocul ei, identificat cu ea; prin grăire te detaşezi, te depărtezi de ea; în cuvinte prinzi numai fâşii din ea, nu mai trăieşti întregul şi întregul acesta nu poate fi combinat din fâşii, pentru că infinitul nu se poate realiza din combinarea părţilor limitate. Desigur, nu e vorba de tăcerea diplomatică, ci de tăcerea care e semnul scufundării în infinitul dumnezeiesc prin adâncul inimii. (părintele Dumitru Stăniloae, citat in ziarul Lumina: Tăcerea, locul unde Îl putem întâlni pe Dumnezeu)

Niciun comentariu: