joi, 12 septembrie 2013

La multi ani, Maicuta Domnului, cu multe inimi vindecate!

Cu cativa ani in urma, am promis Maicii Domnului un buchet de flori. Niciodata nu am gasit buchetul potrivit. Sper sa nu se supere pe mine si sa primeasca cu bucurie in locul florilor, un buchet de cuvinte, cules pe parcursul a trei ani, din bogatia duhovniceasca a celor ce O iubesc din toata inima.  

Cu doar doua zile in urma, mi-am promis ca nu o voi uita niciodata pe Sofia, care desi a stat foarte putin in aceasta lume, a stat suficient cat sa schimbe ceva in inimile noastre.

Pierderea unei fiinte dragi este o mare durere si numai parinte care tocmai si-a pierdut pruncul, sa nu fii! Credinta ca un prunc, pentru rugaciunile Maicutei Domnului si ale parintilor, ajunge direct in sanul lui Avraam, este cea care imi da nadejdea ca inima lui Alexandru si a Nicoletei se va vindeca, lasand loc doar dragostei.

Cu drag, fiind la sfarsitul praznicului Nasterii Maicii Domnului, va invit sa primiti inimile din buchet si sa le pastrati in inimile voastre, pentru vesnica pomenire a Sofiei, o fetita cu o inimioara mica, mica de tot,  care mi-a bucurat tare mult inima, asa cum numai copiii au harul sa o faca, indiferent de lumea unde se afla ei! 

Sofia, Victorita, Anisoara, Cosmin Daniel, Marina Denisa, Andrei Ioan, Nicolae, Marian Teofan, Alexandru, Bogdan Marian, Luis, Andra Ioana, Roberta, Cosmina, Madalina, Emilia, Stefan, Constanta, Nicoleta, Maria, Sandu, Gheorghe, Nicolae, Gabriel, Eugeniu Mihai,  Liviu Paul Mihail, Mioara, Dumitru impreuna cu toti cei adormiti din neamurile noastre, sunt inimi invingatoare, pentru ca nu se mai sperie de moarte, fiind acum vindecate si vesnice.
  
Buchetul de cuvinte se afla aici: http://daruldininimanoastra.blogspot.ro/2013/09/cuprins.html

Sofia din inimile noastre

Sofia se traduce prin intelepciune. Inima si mintea au datoria sa devina intelepte. Mici la inceput, prin jertfa si cu rugaciunile parintilor, inimile si mintile pruncilor cresc frumos, devin intelepte si apoi desavarsite.

Mamele pruncilor, de multe ori, nu au timp sa scrie. Ele plang, se roaga, spala, pregatesc hrana, invata si fac tot ceea ce trebuie pentru ca familia sa mearga pe drumul cel bun. Mamele pruncilor, de multe ori poarta nume de sfinte mucenite si din vietile acestora, mamele pruncilor invata cum sa vietuiasca. La randul lor, sfintele mucenite au invatat, dar de multe ori au invatat, in mod traditional de la mamele, bunicile si strabunicile lor, dintre care , unele dintre ele, au invatat, traind si privind chiar la Maica Domnului, care a primit cu dragoste si intelepciune, atat invatatura dumnezeiasca dar si Pruncul trimis in viata Sa de catre Bunul Dumnezeu.

Langa mamele pruncilor, stau de multe ori surorile sau cumnatele lor. Multe dintre ele, fara prunci nascuti, din cauze doar de Dumnezeu stiute, dar care primesc in inima lor, de multe ori inimile nepotilor si nepoatelor lor. Suferinta lor, plansul lor, rugaciunile lor, fac de multe ori ca in familie sa mai apara cate un prunc transformand, suferinta si plansul sa se transforme in bucurie si rugaciunea in multumire. 

Multumire adusa in primul rand Maicutei Domnului, care ne poarta in inima Sa pe toti cei botezati in numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh, asteptand sa ne lipim obrazul de obrazul Dansei si sa plangem pana cand vom simti ca raul incepe sa iasa din noi si prin Harul Domnului nostru Iisus Hristos si dragostea lui Dumnezeu Tatăl, împărtăşiti cu Sfântul Duh, pentru rugaciunile parintilor duhovnici, vom pierde din suflet toate pacatele noastre, spre bucuria viitorilor prunci, 

Pentru ca avem marturie ca "duhul umilit; inima înfrântă şi smerită Dumnezeu nu o va urgisi" si ca sunt "Fericiţi cei curaţi cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu", sa ascultam si sa luam aminte la pruncii care striga in inimile noastre.
Nu mă plângeţi pe mine, că n‑am făcut nimic vrednic de plâns, strigă pruncul cel mort; ci mai degrabă plângeţi‑vă pe voi toţi, rudelor şi prietenilor, cei ce păcătuiţi, ca să nu aveţi parte de osândă la chinuri.
Cu gandul la  parintele Dumitru Staniloae si la sotia dansului, care cu toate ca i-au pierdut pe Dumitru si Mioara, doi copii care aveau varste fragede, nu si-au pierdut credinta, nadejdea si dragostea, cu gandul la toti parintii care fara voia lor si-au pierdut pruncii dar si la cei care ispititi de cel rau, au ajuns sa traisca fara de copii, cu multa recunostinta tuturor parintilor bisericilor si manastirilor pe unde am plans, va indemn cu dragoste frateasca, sa indrazniti si sa nu va sfiiti sa plangeti dar sa nu va plangeti, pentru ca asa cum mi-a spus candva parintele meu duhovnic, va spun si eu voua: "Crestinii nu sunt plangaciosi; ei isi plang pacatele si lupta sa scape de ele"

Iar cand vom termina de plans, sa nu uitam sa multumim parintilor duhovnici ca au purtat si pacatele noastre si sa ne straduim sa nu le mai ingreunam mersul in viitor. Sa ne intoarcem in biserica, locul unde a inceput vindecarea inimilor noastre, cel putin la zilele de sarbatoare si sarutand dreapta parintilor, sa primim si binecuvantarile dansilor, pentru ca lipsite de binecuvantari parintesti, vietile noastre capata gust de blestem.

Sa ne ajute Bunul Dumnezeu sa apucam sa vedem cum pruncii zilelor noastre, devin parinti intelepti, reinodand in acest fel, firul rupt al traditiei batranesti.

Matusa fiind, am avut mereu timp pentru citit. Timp, sfintit de catre rugaciunile parintilor si bunicilor mei, din cer si de aici de pe pamant.

Drept multumire, am rupt putin din timpul meu si l-am pus in paginile acestui blog. Daca am facut bine sau rau, procedand asa, ramane sa vedem in alt anotimp. Pana atunci, ii rog pe cei pe care pentru un timp i-am indepartat din timpul meu, sa ma ierte si sa inteleaga un lucru: am procedat in felul acesta, tocmai pentru ca imi doresc mult timp impreuna cu ei. Pentru ca impreuna cu ei, viata mea este un timp inflorit.

Bucuria transforma inima in Rai

Astazi, vad ca oamenii nu mai stiu sa se bucure de lucrurile simple ale vietii, noua ne lipseste aceasta educatie a mintii si a inimii, aceasta intelegere ca bucuriile mici nu sunt mici, ca lucrurile care par marunte sunt de fapt mari (Ada Mihaela Calciu, am vazut Raiul)

miercuri, 11 septembrie 2013

Puterea inimii

Oricât de îndoielnic li s-ar părea celor necredincioşi, noi afirmăm că prin intermediul inimii putem percepe anumite cuvinte ca insuflări ale lui Dumnezeu. Iar aceasta nu stă numai în putinţa celor sfinţi. (Sfântul Luca al Crimeei, Puterea inimii)
http://www.doxologia.ro/cuvant-de-folos/prin-intermediul-inimii

marți, 10 septembrie 2013

Oriunde s-ar afla, o inima de copil iti schimba viata

Ceea ce în chip de negrăit ai născut Înţelepciunea şi Cuvântul Tatălui, tămăduieşte cumplita rană a sufletului nostru şi durerea inimii potoleşte.
Nimic nu este mai jalnic pentru o maică, nimic mai întristător pentru un tată, decât când îşi petrec pruncii de aici la groapă; căci lăuntrul lor se tulbură şi mare jale au inimile lor pentru prunci, mai ales dacă au ajuns să vorbească bine, căci îşi aduc aminte de cuvintele lor, cu cântarea: Aliluia.

De multe ori, înaintea mormântului, maicile îşi bat pieptul şi îi zic: o fiul meu şi copilul meu cel preadulce, nu auzi ce‑ţi spune maica ta? Iată şi pântecele care te‑a purtat; pentru ce nu vorbeşti cum ne vorbeai, ci taci aşa, fără să vorbeşti cu noi? Aliluia.

Dumnezeule, Dumnezeule, Care m‑ai chemat, fii acum mângâiere casei mele, căci plângere mare s‑a întâmplat lor, pentru că toţi la mine căutau, fiind iubitul lor copil. Ci însuţi, Cel ce Te‑ai născut din pântecele Fecioarei, mângâie cele din lăuntrul maicii mele şi răcoreşte inima tatălui meu, de la care auzi: Aliluia.

Cu ochiul inimii noastre pururea căutând la tine, preanevinovată, care ai rugăciune de mamă către Cel ce S‑a născut din tine, te rugăm, Preacurată, adoarme patimile sufletelor noastre, spre dimineaţa pocăinţei ne deşteaptă, Fecioară, şi cu lumina ta ne luminează.( Molitfelnic, Randuiala inmormantarii pruncilor)
http://molitfelnic.ro/randuiala-inmormantarii-pruncilor/

luni, 9 septembrie 2013

Gura nu poate rosti ceea ce nu are inima

De departe, cea mai mare putere a cuvântului o are Cel ce este Cuvânt, Cel ce este Dumnezeu. Lumea a fost creată doar după ce Dumnezeu a zis. Nimic nu a început până în clipa aceea. "La început era Cuvântul şi Cuvântul era la Dumnezeu şi Dumnezeu este Cuvântul. Acesta era întru început la Dumnezeu", se arată în Evanghelia lui Ioan, capitolul 1, versetele 1 şi 2.

Dumnezeu, deci, a creat lumea şi lucrurile din ea prin rostirea numelor. Şi omul a fost creat cu această putere. Prin simplul fapt că am fost creaţi după chipul şi asemănarea Lui, avem parte şi de cuvinte. De aceea, a rosti cuvinte este o binecuvântare. Şi dacă Cuvântul a avut atâta putere chiar de la începutul Creaţiei, nu ne putem îndoi că are şi astăzi. Numai că noi nu mai ştim, nu mai recunoaştem acest adevăr fundamental şi din această cauză lipsim cuvintele de trup. De valoare. De putere. De sacralitate, lipsindu-ne, pe cale de consecinţă, de speranţa veşniciei şi a mântuirii, deşi prin Cuvânt am ajuns la credinţă şi prin credinţă la Mântuitorul Iisus Hristos, Cel ce ne dăruieşte veşnicia şi mântuirea.

Dacă strămoşii noştri ştiau acest lucru, preţuind just valoarea fiecărui cuvânt, chiar şi tăcerea care da valoare cuvintelor, noi l-am uitat. Din acest motiv, cuvintele noastre se compromit, se îmbolnăvesc, pentru că le folosim necorespunzător, incorect, stricându-ne mintea şi inima când le rostim.

La finele acestor… cuvinte, în loc de concluzii, reproducem două citate, tot atâtea motive la care vă rugăm să meditaţi.

Primul, din opera Sfântului Simeon Noul Teolog, care, în "Discursuri teologice şi etice", vorbind despre comportamentul sfinţilor, spunea că ei "se recunosc după decenţa lor şi după mersul lor distins şi după celelalte aspecte ale înfăţişării lor exterioare, dar semnul distinctiv, propriu lor, cu toată exactitatea şi adevărul, este cuvântul care se naşte din ei. Căci gura nu poate rosti ceea ce nu are inima. Şi chiar dacă rosteşte, îndată este dovedit de înseşi cuvintele lui că nu le spune bine".

Al doilea, din cartea "Viaţa mea în Hristos", scrisă de Sfântul Ioan de Kronstadt, un sfânt al Rusiei prebolşevice, în care scrie: "Omul nu moare nicicând la nivelul cuvântului. El rămâne nemuritor prin cuvânt, vorbeşte şi după moarte… Câte cuvinte nemuritoare viază printre oameni, cele pe care le-au lăsat după ei morţii, de multă vreme duşi dintre noi, cuvinte care continuă să trăiască, uneori pe buzele multor oameni! Câtă vitalitate cuprinde cuvântul, fie acesta şi omenesc! Cu atât mai vârtos cuvântul lui Dumnezeu, el trăieşte din veac în veac şi rămâne mereu viu şi lucrător…" (Dumitru Manolache, Cuvintele golite de sacralitate ne otrăvesc sufletul)
http://ziarullumina.ro/societatea-perspectiva-crestina/cuvintele-golite-de-sacralitate-ne-otravesc-sufletul

duminică, 8 septembrie 2013

Doar inima care a suferit foarte mult apreciaza fericirea

Inima omului a fost creata de Domnul ca o imensa bijuterie, destul de mare Incat sa-L cuprinda pe Dumnezeu. De aceea nimic din cele ale lumii nu ne poate multumi… De aceea sufletul omului e Insetat de nemarginire… Dorinta inimii este sa alerge spre Hristos, dupa masura Caruia inima a fost alcatuita.” (Sfantul Nicolae Cabasila, „Despre viata In Hristos
Pornind de la dorinta inimii omului in general, ajungem la o Icoana a Maicii Domnului, cu inima strapunsa de sageti. Din aceasta cauza, unii teologi au presupus ca este o Icoana de influenta catolica, unde este cunoscut cultul „inimii Maicii Domnului”. 

In realitate, Icoana este legata de profetia batranului Simeon, consemnata de Sfantul Evanghelist Luca: „…si prin sufletul tau va trece sabie” – Ev. Luca 2, 35. Profetia se referea la momentul cand Maica Domnului avea sa cunoasca suferinta despartirii de Fiul ei iubit, rastignit inaintea ochilor sai, pe Cruce.
Icoana, mai putin obisnuita, intr-adevar, este cunoscuta sub numele de „Sapte Sageti”, „Profetia lui Simeon” sau „Imblanzirea inimilor Impietrite”, fiind sarbatorita, conform sinaxarelor ruse, la 13 august, 2 februarie si in cursul saptamanii de dupa Duminica Tuturor Sfintilor. In icoana, Maica Domnului este prezentata singura, strapunsa de sageti: patru in partea stanga si trei in cea dreapta. In alte reprezentari, apar trei sageti in dreapta, trei in stanga, si una verticala, dedesuptul acestora. De aceea, anumiti teologi considera ca exista, de fapt, doua icoane diferite: una fiind „Sapte Sageti” si alta „Imblanzirea inimilor impietrite”, dupa modul dispunerii sagetilor, ca unica referinta. Altii, dimpotriva, indiferent de dispunerea acestora, le considera apartinand aceluiasi tip de icoana, cu acelasi numar de sageti (7), care simbolizeaza maxima suferinta.

http://www.stiri.lacasuriortodoxe.ro/uncategorized/64-13-august-sarbatoarea-icoanei-sapte-sageti-a-maicii-domnului.html

vineri, 6 septembrie 2013

Inima intre durere si virtute

Cu ce cuvinte te voi putea lăuda, Virtute, cu ce cuvinte îţi voi cânta frumuseţea, cu ce flori îţi voi împodobi harurile sau cu ce cununi îţi voi putea încununa puterea, cu ce peniţă îţi voi putea descrie chipul? Întru tine se află splendoarea şi fericirea sufletului. Întru tine se află sănătatea trupului. Întru tine se află curăţia duhului. Întru tine se află ceea ce este bun şi desăvârşit.
Cunoaşterea de sine este îndatorirea primordială a omului; el este dator, înainte de toate, să se cunoască pe sine. Lipsit de cunoaşterea de sine, gândurile lui se află în rătăcire, fiind prizonier al feluritelor patimi, stăpânit de aprige pofte, preocupat de multe şi zadarnice lucruri, cu o viaţă neliniştită, dezordonată şi plină de griji, greşind în toate; se poticneşte pe calea vieţii, clătinându‑se la fiece pas, se împiedică, cade şi este strivit. Se adapă cu băutura tristeţii şi a amărăciunii, îşi umple inima de durere, ducând o viaţă cu neputinţă de îndurat. (descriere carte Cunoaste‑te pe tine însuti sau Despre virtute, Sfantul Nectarie de la Eghina)
http://www.librariasophia.ro/carti-Cunoaste%E2%80%91te-pe-tine-%C3%AEnsuti-sau-Despre-virtute-Nectarie-de-Eghina-sf-so-9441.html

Inima placuta Maicii Domnului este o inima virtuoasa


autor: Elena Niculescu
Omul este precum un copac: are radacinile adanc infipte in parinti si ramurile indreptate catre urmasi.  Un pamant bun, intretinut si cultivat, se transforma din generatie in generatie, intr-o mare livada sau gradina, din care toti cei care il detin, se infrupta de-a lungul vietii iar viata toata se transforma intr-o mare sarbatoare.

Omul, barbatul si femeia, infaptuiesc. Buna sau rea, fapta isi are originea in trecut si finalitatea in viitor. Pentru a fi buna fapta, trebuie respectata o regula de aur: omul sa fie bun.

Iubirea Maicii Domnului, indreptata inspre Dumnezeu si inspre oameni, face din inima oricarei persoane, mai devreme sau mai tarziu, o inima buna, precum un pom plin de flori si roade cu gust placut. Inima trebuie doar sa isi doreasca sa se cunoasca pe sine insasi, pentru a stabili cat de departe se afla de durere sau de virtute.(dardindar.).