luni, 9 septembrie 2013

Gura nu poate rosti ceea ce nu are inima

De departe, cea mai mare putere a cuvântului o are Cel ce este Cuvânt, Cel ce este Dumnezeu. Lumea a fost creată doar după ce Dumnezeu a zis. Nimic nu a început până în clipa aceea. "La început era Cuvântul şi Cuvântul era la Dumnezeu şi Dumnezeu este Cuvântul. Acesta era întru început la Dumnezeu", se arată în Evanghelia lui Ioan, capitolul 1, versetele 1 şi 2.

Dumnezeu, deci, a creat lumea şi lucrurile din ea prin rostirea numelor. Şi omul a fost creat cu această putere. Prin simplul fapt că am fost creaţi după chipul şi asemănarea Lui, avem parte şi de cuvinte. De aceea, a rosti cuvinte este o binecuvântare. Şi dacă Cuvântul a avut atâta putere chiar de la începutul Creaţiei, nu ne putem îndoi că are şi astăzi. Numai că noi nu mai ştim, nu mai recunoaştem acest adevăr fundamental şi din această cauză lipsim cuvintele de trup. De valoare. De putere. De sacralitate, lipsindu-ne, pe cale de consecinţă, de speranţa veşniciei şi a mântuirii, deşi prin Cuvânt am ajuns la credinţă şi prin credinţă la Mântuitorul Iisus Hristos, Cel ce ne dăruieşte veşnicia şi mântuirea.

Dacă strămoşii noştri ştiau acest lucru, preţuind just valoarea fiecărui cuvânt, chiar şi tăcerea care da valoare cuvintelor, noi l-am uitat. Din acest motiv, cuvintele noastre se compromit, se îmbolnăvesc, pentru că le folosim necorespunzător, incorect, stricându-ne mintea şi inima când le rostim.

La finele acestor… cuvinte, în loc de concluzii, reproducem două citate, tot atâtea motive la care vă rugăm să meditaţi.

Primul, din opera Sfântului Simeon Noul Teolog, care, în "Discursuri teologice şi etice", vorbind despre comportamentul sfinţilor, spunea că ei "se recunosc după decenţa lor şi după mersul lor distins şi după celelalte aspecte ale înfăţişării lor exterioare, dar semnul distinctiv, propriu lor, cu toată exactitatea şi adevărul, este cuvântul care se naşte din ei. Căci gura nu poate rosti ceea ce nu are inima. Şi chiar dacă rosteşte, îndată este dovedit de înseşi cuvintele lui că nu le spune bine".

Al doilea, din cartea "Viaţa mea în Hristos", scrisă de Sfântul Ioan de Kronstadt, un sfânt al Rusiei prebolşevice, în care scrie: "Omul nu moare nicicând la nivelul cuvântului. El rămâne nemuritor prin cuvânt, vorbeşte şi după moarte… Câte cuvinte nemuritoare viază printre oameni, cele pe care le-au lăsat după ei morţii, de multă vreme duşi dintre noi, cuvinte care continuă să trăiască, uneori pe buzele multor oameni! Câtă vitalitate cuprinde cuvântul, fie acesta şi omenesc! Cu atât mai vârtos cuvântul lui Dumnezeu, el trăieşte din veac în veac şi rămâne mereu viu şi lucrător…" (Dumitru Manolache, Cuvintele golite de sacralitate ne otrăvesc sufletul)
http://ziarullumina.ro/societatea-perspectiva-crestina/cuvintele-golite-de-sacralitate-ne-otravesc-sufletul

Niciun comentariu: