marți, 10 septembrie 2013

Oriunde s-ar afla, o inima de copil iti schimba viata

Ceea ce în chip de negrăit ai născut Înţelepciunea şi Cuvântul Tatălui, tămăduieşte cumplita rană a sufletului nostru şi durerea inimii potoleşte.
Nimic nu este mai jalnic pentru o maică, nimic mai întristător pentru un tată, decât când îşi petrec pruncii de aici la groapă; căci lăuntrul lor se tulbură şi mare jale au inimile lor pentru prunci, mai ales dacă au ajuns să vorbească bine, căci îşi aduc aminte de cuvintele lor, cu cântarea: Aliluia.

De multe ori, înaintea mormântului, maicile îşi bat pieptul şi îi zic: o fiul meu şi copilul meu cel preadulce, nu auzi ce‑ţi spune maica ta? Iată şi pântecele care te‑a purtat; pentru ce nu vorbeşti cum ne vorbeai, ci taci aşa, fără să vorbeşti cu noi? Aliluia.

Dumnezeule, Dumnezeule, Care m‑ai chemat, fii acum mângâiere casei mele, căci plângere mare s‑a întâmplat lor, pentru că toţi la mine căutau, fiind iubitul lor copil. Ci însuţi, Cel ce Te‑ai născut din pântecele Fecioarei, mângâie cele din lăuntrul maicii mele şi răcoreşte inima tatălui meu, de la care auzi: Aliluia.

Cu ochiul inimii noastre pururea căutând la tine, preanevinovată, care ai rugăciune de mamă către Cel ce S‑a născut din tine, te rugăm, Preacurată, adoarme patimile sufletelor noastre, spre dimineaţa pocăinţei ne deşteaptă, Fecioară, şi cu lumina ta ne luminează.( Molitfelnic, Randuiala inmormantarii pruncilor)
http://molitfelnic.ro/randuiala-inmormantarii-pruncilor/

Niciun comentariu: